| Cuvântul Prorectorului |
|
Consilierea în carieră este unul dintre dintre punctele „tari" ale oricărei universităţi din străinătate, fiind principalul mijloc prin care studenţii şi absolvenţii acesteia intră pe piaţa muncii. În ultimii ani, piaţa muncii din România a cunoscut o continuă schimbare, aceasta trebuind să se reflecte şi în modul de raportare a universităţii la realităţile societăţii. Pentru a ţine pasul, a trebuit să „inventăm" structuri noi şi să creăm noi abilităţi studenţilor noştri. Cu o echipă mică, dar entuziastă, am participat la constituirea Centrului de Informare, Orientare şi Consiliere Profesională din cadrul Universităţii din Bucureşti. Atunci, nu ştiam prea multe, dar am învăţat pe parcurs că, dacă vrei, poţi. Experienţa românească în domeniul consilierii în carieră a devenit una personală; trebuie să remarc că, spre deosebire de alte cazuri, nu am împrumutat o formă fără fond, ci am dezvoltat structuri noi şi mentalităţi noi, adaptate necesităţilor reale ale studenţilor. Acest lucru este vizibil şi în modul în care s-au dezvoltat, în ultimii ani, centrele de consiliere din universităţile partenere în proiectul Tempus prin care a luat fiinţă CIOCP: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Al. I. Cuza şi Universitatea de Vest. Am fost alături de echipa CIOCP, la fiecare pas făcut în aceşti ultimi ani; am fost alături de studenţii care au acceptat, în ultimii şase ani, să lucreze voluntar pentru organizarea Târgului Educaţiei şi am fost impresionată de dăruirea cu care aceştia pierdeau nopţile, timp de luni de zile, pentru ca evenimentul acesta, foarte important pentru noi, să iasă „ca la carte".
Prof. univ. dr. Dana Marinescu |
