Evenimente

Târgul Educaţiei,
ediţia a XI-a, Bucureşti, 16-17 aprilie 2010

PREZENTARE GENERALĂ

Primăvara anului 2000 a adus cu sine prima ediţie a evenimentului care va deveni o tradiţie în sfera cultural-educaţională a capitalei: Târgul Educaţiei a oferit liceenilor şi absolvenţilor de studii superioare din Bucureşti şi din întreaga ţară, încă de la debutul său, oportunitatea de a-şi alege viitorul prin facilitarea unui acces direct la informaţiile despre programele de studii oferite de facultăţile din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Fiecare an a venit în întâmpinarea viitorilor candidaţi cu oferte ce poartă amprenta unei armonii dintre tradiţie şi inovaţie: un învăţământ universitar având la bază criterii de performanţă aliniate unor standarde europene adaptate cerinţelor unei economii de piaţă dinamice. De fiecare dată, cele câteva zeci de mii de vizitatori au remarcat profesionalismul cu care a fost organizat evenimentul şi au salutat atât prezenţa tuturor facultăţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti, cât şi cea a altor universităţi din ţară (la cea de-a doua ediţie a târgului au participat Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi) sau a editurilor, institutelor ONG-urilor cu profil cultural-educaţional. O notă inedită a conferit-o programul artistic susţinut de studenţi ai Universităţii, program ce a transmis într-o manieră aparte ideea de unitate în diversitate aplicată preocupărilor tinerilor lumii contemporane proveniţi din diverse medii sociale şi culturale. Nu este de neglijat rolul formator al programelor de voluntariat prilejuite de activităţile de organizare şi mediatizare a Târgului, programe ce au contribuit semnificativ în dezvoltarea profesională a întregi generaţii de studenţi.

 

PARTICIPANŢI

- Toate facultăţile şi departamentele din cadrul Universităţii din Bucureşti (cu standuri proprii de prezentare);
- Centrele de cercetare din cadrul Universităţii din Bucureşti (cu standuri proprii de prezentare);
- Asociaţii studenţeşti;
- Edituri cu profil educaţional;
- Deţinători de carte veche (anticari);
- Institute culturale;
- Biroul de Relaţii Publice;
- Biroul de Relaţii Internaţionale;
- Biroul Programe Comunitare;
- Grădina Botanică;
- Muzeul Grădinii Botanice;
- Muzeul Universităţii din Bucureşti;
- Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”;
- Cadre didactice;
- Studenţi.

În limita spaţiului disponibil şi cu completarea şi trimiterea fişei de înscriere, în timp util, editurile, organizatiile neguvernamentale şi institutele participante vor dispune de următoarele:
–    Stand amenajat;
–    Posibilitatea de a-şi lansa ultimele apariţii editoriale cu specific educaţional într-un cadru propice;
–    Apariţia în Catalogul Participanţilor, distribuit gratuit în cadrul evenimentului;
–    Posibilitatea de a comercializa producţiile editoriale proprii.

OBIECTIVE


- Prezentarea ofertei educaţionale a Universităţii din Bucureşti pentru anul universitar 2010-2011;
- Facilitarea accesului la informaţii, ajutând la dezvoltarea continuă a învăţământului românesc;
- Susţinerea imaginii Universităţii (tradiţie şi modernitate îmbinate într-un învăţământ de calitate);
- Creşterea credibilităţii Universităţii atât în rândul studenţilor şi al absolvenţilor, dar şi al viitorilor candidaţi;
- Atragerea unui număr cât mai mare de liceeni, posibili candidaţi ai Universităţii din Bucureşti;
- Crearea unei relaţii dinamice, de cooperare pe termen lung între Universitate şi studenţii săi;
- Construirea unui parteneriat activ, dinamic între Universitatea din Bucureşti şi mediul economic şi social.

INFORMAŢII DETALIATE: www.studentub.ro

Toate drepturile rezervate © DSS 2009